Life

Zoe, fii bărbată ! Ia sicriul, dă sicriul…

viewcaption
Miriam Eugenia Soare
Articolul anteriorHoroscop 8 iunie 2016
Articolul următorO zi drăguță
Comentarii (7)
  1. Daniela Ursu spune:

    Minunat, Minunat! Povestea in sine e frumoasa si are happy-end, dar harul scrisului (pe care il aveti din belsug) ii conferă valoare si farmec.

    1. Miriam Miriam spune:

      Mulțumesc, Daniela!

  2. Dorina M spune:

    Am devenit dependenta de randurile tale. Iti multumesc Miriam si abia astept sa te cunosc!

    1. Miriam Miriam spune:

      Cu drag, oricând!

  3. Nicoleta spune:

    Buna ziua,
    Confirm ca doamna cu pricina chiar exista, adica inca mai exista dar detaliile sunt mult mai spumoase – doamna s-a ocupat nu numai de coparseu pe care intr-adevar l-a probat pentru ca I se parea cam scurt si nu voia sa calatoreasca atat de mult cu genunchii la gura ca doar nu era la “low cost”, dar a si comandat meniul pentru pomana de dupa, cu doua variante, de post si de “dulce” ca nu stia exact cand se va produce evenimentul. Aici un cuvant greu au avut si babele din bloc, ele I-au explicat care e standardul unei inmormantari decente, ba chiar au venit cu sugestii contradictorii, fiecare functie de zona din care provenea. Asa ca doamna, ca sa nu faca pacate, le-a adoptat pe toate, si a lansat comenzi pe masura: ramura pom, de preferinta prun, impodobit cu painici, mere si bomboane, maruntis cat cuprinde, prosoape, batiste si batistute, panza alba, panza neagra, si altele asemenea, dar fara bocitoare! A urmat si alesul ultimei resedinte, ceea ce a fost o adevarata aventura pentru ca in orasul in care locuia si inca locuieste doamna, tare greu cu “garsonierele” de dupa! Dar s-a descurcat pana la urma, tenace rau, n-a cedat tentatiilor de a “locui” la periferie pe un loc concesionat, a vrut moarta-coapte “loc de veci”! Si l-a obtinut in final pe multi firfirei, injuraturi, rugaminti, lacrimi de crocodile, impresionarea adversarului cu copilul de mana etc. etc. Locul odata obtinut a trebuit apoi zidit cu cripta ca asa sunt regulamentele, iar muncitorii romani au tot taraganat treaba pana cand intr-o zi doamna cu pricina le-a spus ca aduce coparseul la groapa sapata si nezidita, se culca in el si nu mai pleaca de acolo, regulamente sau ne-regulamente! Nu stiu daca asta i-a convins, dar in 3 zile totul era gata, frumos zidit, cu cruce la capatai, ce mai, o frumusete. Totul era din ciment obisnuit, nu marmura ca doamnei nu-I plac lucrurile tipatoare dar, pentru ca exista bineinteles si un dar, ultima piesa din colectie a fost mesajul pe care a dorit sa-l aiba scris pe cruce, ca fara epitaf parca nu mergea. Si a ales doamna “I did it my way…”. Stiti voi de unde vine. Cu cele trei puncte a fost usor, lupta s-a dus cu nenea Dorel care trebuia sa ciopleasca in engleza…. a gresit de nenumarate ori, au tot corectat cu lapte de var si o pojghita de ciment peste textele alambicate cioplite de Dorel dar intr-un final a iesit ceva inaltator de frumos. Va dati seama ca toate aceste operatiuni au durat luni de zile, ca intre timp doamna incepuse si serviciul din nou, ii trebuiau bani pentru toate aranjamentele, de fapt au durat atat de mult ca a si uitat de ce s-a apucat de ele…. Si daca te duci azi la locul cu pricina, din textul cioplit cu sudoare si lacrimi de frustrare de catre Dorel se mai poate citi “way…”. Cam asta este dragii mei, credeti-ma nu am exagerat cu nimic, stiu totul si multe altele chiar de la doamna cu pricina. Si ea va saluta cu drag si va ureaza numai bine, iubire si SANATATE!!! Si sa nu ma intrebati cine e Dorel:)))

  4. Oancea spune:

    Toate sunt bune cind se termina cu bine ,sunt multe cazuri de acest fel .
    Viata este o continuna lupta ,cu noi insine .
    Frumos articol ,chiar mi-a placut ,va salut

    1. Miriam Miriam spune:

      Îți mulțumesc!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmăriţi-ne pe Facebook